Comuniștii au sărbătorit azi crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Ulterior, populația Basarabiei a fost supusa unui adevarat genocid: deportări, persecutări, foamete, fiind, în același timp, lipsită de valorile strămoșești.
Constituirea RSSM este o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, semnat la 23 august 1939, al cărui protocol secret prevedea anexarea la URSS a estului României, precum şi a estului Poloniei şi a Ţărilor Baltice.
La 28 iunie 1940, Armata Roşie a trecut Nistrul, ocupând Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Drept urmare, la 2 august 1940, şase judeţe din teritoriul Basarabiei - Bălţi, Tighina, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca şi alte şase raioane din cele 14 din componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti - Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia, au fost unite în cadrul noii republici unionale - RSSM. În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Nordului şi Sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU).
Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate de o manieră arbitrară, încălcându-se principiul etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM. În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, deportările în Siberia au început înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
Peste 330 mii de oameni au fost victime ale deportărilor din 1940 şi până în 1953. Din anul 1949, în noua republică socialistă a început colectivizarea. Seceta şi achiziţionarea unei cantităţi mari de produse agricole de către sovietici a dus la foamete, din cauza căreia au murit peste 350 mii de oameni.
Prin urmare, 2 august este o zi neagră pentru populaţia băştinaşă din R. Moldova. Aşa precum afirma într-un inverviu ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu noi suntem RM: Republica Ribbentrop-Molotov.