joi, 9 octombrie 2014

Vladimir Filat a început distrugerea
lui Iurie Leancă?


În ultimele luni, în spațiul public au circulat mai multe informații referitoare la relația tensionată dintre ex-premierul Vladimir Filat și actualul premier Iurie Leancă. Doar nebunii s-au bucurat de conflictul dintre cei doi, deoarece era clar ca acesta nu  este în beneficiu viitoarei guvernări, pe care o dorim a fi democratica și nu comunista, dodonistă, euro-asiatică, sau mai știi cum.  Chiar dacă listele electorale ale PLDM au fost formate,  se pare ca ura lui Filat pentru Iurie Leanca n-a fost potolita.  Confirmarea a venit din partea   „analistului” personal a lui Filat, care actualmente, împreuna cu Igor Dodon îşi propun   sa denunțe acordul de asociere cu Uniunea Europeană, imediat după alegeri, şi să ne integreze în necuprinsele  stepe mongole ale uniunii vamale.   

„***donul politic” a lui Filat, până în prezent a deservit  consecutiv  partidul reformei, partidul social-democrat, partidul comuniștilor, mișcarea antimafie,  partidul liberal democrat, Actualmente, acest promotor al valorilor euro-asiatice, înscris pe listele partidului socialiștilor, a dat startul campaniei de demolare a premierul Iurie Leanca. La indicația lui Şefu’ acesta publică  pe blogul sau un material defăimător si mincinos in adresa premierul Leanca, elogiindu-l pe Filat. 

Este  bine cunoscută strategia lui Vladimir Filat de a murdari in jurul său tot, pentru ca nu cumva, cineva sa fie mai curat ca el. Vorba poetului, cu cât este mai negru cerul, cu atât steaua lucește mai tare… În acest context, apare câteva întrebări, la care răspunsurile nu sunt deloc optimiste: 

1. De ce Vladimir Filat  îl ataca pe Leanca acum, in toiul alegerilor şi nu așteaptă sa-l termine după alegeri, așa cum a făcut-o şi în alte cazuri? 
2. Cine are de câștigat, daca la putere la 1 decembrie ne vom trezi cu o majoritate euro-asiatică in parlament? 
3. Cine l-a scos pe Dodon de la comuniști şi de ce presa din dotarea lui Vladimir Filat l-a promovat  la greu pe acest individ? 
4. Cum  de a ajuns „analistul” personal a lui Filat pe lista lui Igor Dodon? 
5. Ce ne pregătește de fapt noua Vladimir Filat după alegeri? 




duminică, 14 septembrie 2014

Tunul anului: Filat a „cumpărat” clădirea Investprivatbank cu prețul de 60 mii Euro!

Dupa acuzațiile de spălare de bani, fostul subaltern a lui Vladimir Filat, Veaceslav Ionita a oferit noi informații despre afacerile acestuia. Nașul de cununie al cuplului  Gonța-Filat a cumpărat clădirea fostei INVESTPTIVATBANK cu pretul de 1,2 milioane lei, aproximativ 60 mii Euro. 
Veaceslav Ioniță: Va amintiti cladirea in care a activat Investprivatbank, cea de pe Sciusev 34? Ea a fost cumparata de firma cumnatului lui Filat, este vorba de Ion Rusu, iar firma am prezentat-o si vineri, se numeste Business Estate Investments. Rusu este imputernict legal sa se ocupe de aceasta firma, deci nu cred ca mai este nevoie sa explic alte legaturi. Legatura cu cazul BEM este ca aceasta firma a primit si ea credite ilegale de la aceasta banca, a facut trasferuri importante de bani in firma Caravita, care apartine fiului lui Ion Rusu, nepotul lui Vlad Filat si care a intrat in atentia opiniei publice dupa ce a cheltuit milioane de euro ca sa cumpere terenuri. Practic, daca organele de ancheta vor verifica minutios acest caz, am putea asista la o surpriza uriasa, sa vedem cum terenurile respective au fost procurate din bani scosi fraudulos din Banca de Economii.
schema pe care se pare ca o aplicau pentru contractarea de credite false de la BEM este un clasica, ea nu e noua, iar in cazul acestei firme controlate de cumnatul lui Filat este foarte evidenta: au cumparat o cladire (alta, una pe Armeneasca 24) cu 1,2 milioane lei si au gajat-o apoi la BEM, de unde au primit un credit de 30 de milioane (!!!). Mai clar, in loc sa puna gaj o cladire de 40 de milioane ca sa poata lua un credit de 30, au luat acest credit cu un gaj de un million. Ii recomand lui Strelet sa ceara sa vada gajul respectiv, pot sa-i dau eu mai multe detalii, dupa care sa-l vedem daca mai iese cu la fel de mult entuziasm in public, dupa o astfel de complicitate morala la ceea ce s-a intamplat. Pe urma il invit sa facem si un calcul de acoperire a gajului respectiv si sa vedem impreuna cati banii ar putea fi intorsi la banca daca ar fi vanduta cladirea respectiva si cu ce paguba uriasa s-ar alege banca. Sunt multe lucruri socante pe care Strelet le-ar putea afla despre acest caz, daca ar avea taria sa lase la o parte interesele care il leaga de Filat si sa puna in fata interesul partidului.”




Verde pentru Moldova, proștilor!


miercuri, 3 septembrie 2014

Filat, „Zina carabina”și coaliţia  post-electorală

După eliminarea   din PCRM a  „grupului Filat” in frunte cu Mark Tkaciuc, marele combinator de la Lăpuşna și-a găsit un  alt partener de stânga, pe nume  Igor Nicolaevici Dodon.  


Este cunoscuta slăbiciunea lui Vladimir Vasilievici pentru Igor Nicolaevici, încă din perioada când acesta era vice-premier şi ministrul economiei in guvernul comunist.  Parteneriatul celor doi a luat naștere odată cu de decizia lui Igor Nicolaevici,  de a-l păstra in funcția de director la IPTEH pe  Fiodor Baliţchi la rugămintea lui Vladimir Vasilievici. Se zice ca aceasta favoare i-a adus lui Vladimir Vasilievici nişte beneficii, cifrate la suma de 15 milioane de lei. 


Relata dintre cei doi a  fost cimentată după ce Igor Nicolaevici l-a votat pe Nicolae Vasilievici Timofte in funcţia de Preşedinte al RM contra sumei de 3 milioane de Euro.   Prietenia a devenit  „beton”, la data de 13 februarie 2013, când Vladimir Vasilievici la indicația patronilor lui Igor Nicolaevici a distrus betonul AIE.

Drept dovadă a parteneriatului dinte cei doi, un portal de știri din dotarea lui Vladimir Vasilievici, cunoscut în popor cu denumire “Tribuna lui Filat” promoveaza la greu coloana a cincea a Federație Ruse din Moldova, ce acționează sub acoperire in cadrul “Partidul socialiștilor”.

Fiţi atenţi ce CV mieros a Zinaidei Greceanîi publică tribuna lui Filat : „…deputat socialist în Parlamentul Republicii Moldova, ex-prim-ministru al Republicii Moldova, ex-ministru al finanţelor, a înregistrat un spot video în care şi-a expus opinia vizavi de pieţele tradiţionale ale Moldovei, precum şi vizavi de organizarea unui Referendum Naţional.

La aceasta se adugă şi un spot electoral al coloanei a cincea din Moldova, de toată splendoarea:
Fantastică metamorfoză! „Zina carabina” redevine „deputat socialist în Parlamentul Republicii Moldova, ex-prim-ministru al Republicii Moldova, ex-ministru al finanțelor
Pentru a crea aparenta unei echidistanţe totale, “Tribuna lui Filat” se citează pe sine însăşi …: “ După cum transmite TRIBUNA,  deputatul consideră că ţara noastră trebuie să fie condusă de o echipă de profesionişti, menţionînd că o asemenea echipă la Guvern a fost şi ea a muncit în interesele statului. Zinaida Greceanîi crede că interesul economic al Moldovei este în Uniunea Vamală.
Am fi putut striga cu toţii URA TOVARĂŞI!, daca la 8 aprilie 2009, Zina Carabina nu cânta cu totul altă piesă: "Politia va folosi toate mijloacele, inclusiv armele din dotare". Este cazul să amintim că anume pentru această declarație antologică, Zinaida Greceanii a fost numită în popor "Zina carabina".  

Vladimir Vasilevici, promovându-l pe Igor Nicolaevici, se face a uita împotriva cui urmau a fi folosite armele... Împotriva oamenilor care l-au votat şi care l-au adus la putere pe Vladmir Vasilevici şi toata banda sa (Balţchii, Banaruc, Recean, Efrim, Vicol, Sandulachi, etc). 
Consecventa persoana este Vladimir Vasilievici, nu-i aşa? Ieri era Zina Karabina  dar astăzi „deputat socialist în Parlamentul Republicii Moldova, ex-prim-ministru al Republicii Moldova, ex-ministru al finanţelor”.

Înainte nu înapoi, Vladimir Vasilievici!

Pentru cei mai tineri care nu stiu cine-i Zinaida Greceanii: 


- ex-prim-ministru al Republicii Moldova, numită în funcție de  Vladimir Voronin, (care la rândul său a fost votat în funcţia de președinte al RM de către Vladimir Filat la 4 aprilie 2005) 
- șefă a ex-ministrului de interne Gheorghe Papuc, responsabil pentru maltratarea tinerilor şi moartea lui Valeriu Boboc
- În mandatul dnei Greceanii, Republica Moldova a fost transformată într-un veritabil stat poliţienesc şi mafiot. 
 -  În perioda guveranrii Grecanii - Dodon, au fost create toate schemele criminale de delapidare a banilor publici, pe care le foloseste cu succes astazi Vladmir Filat. 
- La 16 martie 2012 l-a votat in funcţia de preşedinte al Moldovei pe Nicolae Timofti, contra sumei de 3 milioane de Euro. 
- actualemnte este deputat socialist, prmotor a intereselor imperiale ruseşti în Republica Moldova.     
- actual deputat socialist în Parlamentul Republicii Moldova, preient apropiat cu Vladmir Filat. 

miercuri, 25 decembrie 2013

CELE 10 PORUNCI PENTRU A FI DECORAT CU ORDINUL REPU(B)LICII


1. Să ai un nume sinonim cu corupția. Să începi cariera, figurând în rapoartele Curții de Conturi pentru corupție și să o închei fiind demis de Parlament pentru corupție.
2. Să vinzi toate avioanele TU-154 care erau în proprietatea Republicii Moldova, de opt ori mai ieftin decât prețul real, să furi peste 14 milioane de lei „privatizând” pachetul de acţiuni ale statului în S.A. „Ciment” la un preţ diminuat cu 9,8 mil. dolari SUA.  Să „privatizezi” 15 000 de metri pătraţi din clădirea IPTEH, la prețul a doua apartamente cu trei camere, etc.
3. Să creezi o adevărată rețea infracțională ce ar face contrabandă cu țigări MT în România, în timp ce deții funcția de șef al cancelariei de stat. (În popor această afacere este cunoscută ca „Podul de țigări peste Prut” sau „Țigareta 2”)
4. Să numești fostul zavhoz de la IPTEH în funcția e „rege al vămilor” ca  să-ți producă profituri fabuloase din contrabandă, să-l pui pe un alt zavhoz de la IPTEH director adjunct la cancelaria de stat, cu misiunea să construiască scheme criminale şi să estorcheze bani  de la agenți economici. 
5. Să declanșezi „războiul raiderilor” dar între timp să furi cea mai mare bacă din țară (Banca de Economii).
6. Să declari că mafiotizarea este mai periculoasă decât comunizarea, să declanşezi războiul „păpuşarului” cu un singur scop – de a obţine condiţii mai avantajoase pentru furt şi acaparare a patrimoniului statului. 
7. Să mergi la  fotbal cu avionul și pe banii lui Reanto Usatîi, care a costat peste 100.000 Euro. Să-l pui pe Pantelei Sandulachi să fure 400.000 de Euro pentru tine din banii statului, iar mai apoi să dai vina pe Ministrul Finanțelor.

8. Sa-ţi trădezi electoratul și să-l votezi pe Vladimir Voronin președinte în 2005. Să minți oamenii ca vei construi o Moldovă fără Voronin și fără comuniști, dar să guvernezi în asemenea hal ca peste 60% din populație să dorească revenirea comuniștilor.
9. Să declari că ești pro-european dar să-l imiți în toate pe Putin, si să vinzi cele mai importante active ale statului rușilor. Să închizi şcolile prin satele moldovenești dar să ai grijă să-ţi scoţi copii la cald în Elveția. 

10. Să cumperi 3 voturi a 3 deputați cu 3 milioane de dolari ca să-ți voteze un „Prezident”, care mai apoi să-ţi facă cadou de nuntă Ordinul Republicii. 



marți, 12 noiembrie 2013

COAE ŞI TRANSPARENȚĂ ÎN CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII


Un grup de deputați din COAE (coaliția pro-europeana) au înregistrat o nou proiect de lege, chemat sa introducă mai multa transparență in procesul de formare a CSM. Numirea profesorilor titulari în drept de la CSM ar putea avea loc în baza unui concurs ... organizat de comisia juridica a parlamentului.

La ora actuala numirea profesorilor in CSM are loc in felul rumator:

1. Boșii de partid decid proporția de reprezentare in CSM
2.Partidul selectează candidaturile si le propune șefului partidului
3. Șeful  partidului aprobcandidații
4. Parlamentul ii votează
5. Persoanele numite in CSM executa indicațiile șefului de partid

Dacă proiectul de lege înregistrat de deputații din COAE va fi aprobat, procedura de numire a profesorilor titulari va fi muuuult mai transparenta si va parcurge următoarele etape:

1. Boșii de partid decid proporția de reprezentare in CSM
2. Partidul selectează candidaturile si le propune șefului partidului
3. Șeful  partidului aproba candidaţii
4. Candidații conveniți la partide vor fi "declarați câștigători" de comisia juridica a parlamentului.
4. Parlamentul ii votează
5. Persoanele numite in CSM executa indicațiile șefului de partid
  
Rezultatul e acelaşi, în schimb cât de frumos suna -  CONCURS! 

Proiectul este prezentat ca o reacție la inițiativa societății civile. Anterior, mai multe organizații non-guvernamentale au cerut Parlamentului și fracțiunilor parlamentare sa organizeze un CONCURS PUBLIC pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari.  

Domnilor deputați ai COAE,  CONCURS PUBLIC: nu înseamnă "concurs de văzul lumii" ci " concurs în văzul lumii"!

Intr-un cuvânt,  vivat transparența!


vineri, 1 noiembrie 2013

PARLAMENTUL A NUMIT UN MAGISTRAT TORŢIONAR IN FUNCTIA DE JUDECĂTOR LA CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE


Astăzi Parlamentul Republicii Moldova a făcut încă un pas hotărât pentru reformarea justiției. Cu votul a 71 deputați, au  numit-o în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție pe controversata magistrata Liliana Catan.

Societatea, spre deosebire de cei 71 de deputați care au votat-o,  nu a uitat cum aceasta distinsa doamna cu ochi de sticlă, a condamnat la comanda regimului comunist oameni nevinovați la ani grei de pușcărie. Cazul ex-ministrului apărării  Valeriu Pasat nu este unicul. Acesta,  având bani sa-și angajeze o apărare eficientă și sa organizeze o mediatizare adecvata, a scăpat de sentința ilegala de 10 ani de pușcărie.  Spre deosebire de Pasat, ale sute de victime ale magistratei cu ochi de sticla putrezesc și azi prin pușcării fără nici o șansă de reabilitare. Judecând dosarul penal fabricat la indicația personala a lui Vladimir Nicolaevici Voronin, judecătoarea Liliana Catan a executat docil și obedient, indicațiile primite de a menține în vigoare sentința de 10 ani privațiune de libertate, adoptate într-un proces închis, derulat după toate canoanele staliniste.

La 16 decembrie 2009 Curtea Supremă de Justiție (unde urmează sa activeze Liliana Catan), a  constatând ilegalitatea deciziei adoptate de judecătoarea Liliana Catan si l-a achitat pe Valeriu Pasat  toate capetele de acuzare în legătură cu semnarea Acordului din 10.10.1997 cu Departamentul de Stat al SUA.  Ulterior, în octombrie 2010, Guvernul a fost obligat să recunoască în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (cererea nr. 15594/06) încălcarea drepturilor lui Valeriu Pasat în cadrul acestui așa numit proces, fiind obligat şi să achite zeci de mii de Euro.  In luna iunie 2013, în conformitate cu Legea nr. 1545,  Valeriu Pasat a câștigat procesul privind  acțiunile ilegale ale judecătoarei Liliana Catan, obținând  o recunoaștere suplimentară a violării drepturilor sale și un prejudiciu suplimentar. Exact peste o luna de zile, la 2 iulie 2013 Consiliul Superior al Magistraturii a propus-o pe magistrata  Liliana Catan pentru promovare la Curtea Supremă de Justiție. Probabil pentru merite deosebite în edificarea statului de drept.

La 9 iulie 2013 Valeriu Pasat, a adresat o scrisoare deschisăpremierului Iurie Leancă, președintelui parlamentului Igor Corman, lui VladFilat și Marin Lupu, prin care descria calvarul prin care l-a trecut proaspăt-numitajudecătoare la Curtea Supremă de Justiție.
După cum era și de așteptat, aceasta scrisoare a rămas fără nici o reacție. In Republica Moldova, in vizorul opiniei  publice ajung exclusiv dosarele si judecătorii care au atins  interesele celor de la putere. Numirea unui torționar in funcția de judecător al CSJ, arata odată în plus mizeria si ipocrizia care guvernează clasa noastră politica. Judecătorii au însușit o lecție clara: dacă nu treci calea celor de la putere poţi vinde nestingherit dosare, poți băga oameni nevinovați la pușcărie! Risc-zero!  Cazul judecătoarei Liliana Catan confirma acest lucru.
Judecătorul Gari Bivol l-a amendat pe ministrul de interne Dorin  Recean pentru ca nu venea la judecată si s-a ales cu o procedura disciplinara intentata de însuși Ministrul Justiției (!). Liliana Catan a băgat lume nevinovată la pușcărie si a fost avansata la CSJ. Mesajul este cât se poate de clar.  
…din alt punct de vedere, din moment ce judecătorul Nicolae Timofte după ce l-a băgat la casa de nebuni  pe disidentul Gheorghe David, pentru naționalism si propaganda antisovietică, a ajuns sef de stat, de ce  sa ne mire ca cineva care doar (!) a băgat la pușcărie un om nevinovat a fost avansată la Curtea Suprema de Justiție!   

Deşi se vorbeşte despre reforma justiţiei la tot pasul, in realitate are loc o regrupare a forțelor  pentru conservarea intangibilității celor care ani buni au creat abuzuri si in final au adus aceasta țară în pragul prăpastiei. Reformarea unui sistem format din oameni care toată viata lor profesionala a comis abuzuri și ilegalități, este la fel cum ai arunca nucile în pod cu furca.

La 25 decembrie 2012 Valeriu Pasat a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Concomitent cu  el a fost ales si Ion Hadârca, care azi a votat promovarea judecătorului torționar la Curtea Supremă de Justiție.  Domnul Ion Hadârca, care este o persoana culta,  ar fi trebuit sa-și răspundă la următoarea întrebare: Este in spiritul valorilor europene sa numești la Curtea Suprema de Justiție un judecător torționar care a băgat la pușcărie oameni nevinovați  la comanda regimului? Domnii Igor Corman, Vladimir Filat, Marian Lupu, Iurie Leanca, Oleg Efrim ar fi trebuit să-și răspundă și ei la o întrebare: ar fi ei de acord ca odată cu trecere în opoziție, dosarele penale ale domniilor lor sa fie judecate de magistrata Liliana Catan? Poate dl Mihai Poalelungi, este mulțumit să aibă la C.S.J. judecători cu un asemenea background? 

Multa lume nu-l place pe Valeriu Pasat. Nici mie nu-mi este cea mai simpatica persoana, in mod special după toate combinațiile cu popimea din 2010. Scriu aceste rânduri nu pentru a-l apăra pe Valeriu Pasat. Ceea ce nu este în stare sa înțeleagă conducerea noastră este ca Liliana Catan urmează să deţină această funcţie până la atingerea vârstei de 65 de ani. Dacă deciziile adoptate de Liliana Catan la Curtea de Apel erau anulate de Curtea Suprema de Justiție  cine va anula deciziile ilegale pe care le va adopta Liliana Catan în noua funcție?

P.S. Duminică, la mitingul organizat de guvern, o voi căuta cu  ochii pe judecătoarea Liliana Catan. N-o sa mă mire dacă am s-o vad strigând in gura mare Vilnius! Vilnius! Vilnius! Vilnius!

Mihai Pruteanu


duminică, 27 octombrie 2013

GUVERNAREA NEÎNCREDERII



Suspiciunea e generalizata si neincrederea defineste relatia dintre cetatenii romani si institutiile, autoritatile care ii conduc. De la temperatura oficiala comunicata de INMH in zilele caniculare sau geroase, cand "sigur ne mint ca sa nu fie aplicata legea pentru temperaturi extreme", pana la increderea in calitata atestata a unor produse - "toate sunt la fel, numai ca unii au dat spaga sa fie declarate bio"- la aceea in rezultatul votului sau in justetea unor sentinte judecatoresti, orice act oficial, orice comunicare este pusa sub semnul intrebarii.


Este trist si grav ca romanii nu au incredere in verdictele oficiale, oricare ar fi ele, iar faptul ca li se supun tine mai mult de o natura comoda si mai degraba resemnata. Dar partea cea mai trista nu este neincrederea in sine, ci faptul ca ea este justificata, explicabila daca nu chiar intemeiata.

Pe de-o parte exista o mostenire comunista, obisnuinta istorica de a pune la indoiala orice decizie publica. Minciuna propagandistica definea regimul comunist menita sa sustina "succesul" regimului.

De 23 de ani minciuna a ramas in linii mari aceeasi, dar ea acopera cu mult mai mult decat falimentul istoric al unui regim politic. Acopera coruptie, acopera incompetenta, acopera prostie si ticalosie.

Cand vad ca actul de guvernare este clientelar cand nu este incompetent si invers, cand vad ajunsi la putere in primul rand inepti, cand ca reglementarile sunt in marea lor majoritate cu dedicatie, daca una pozitiva, atunci macar una negativa, cand vad ca in desemnarea in pozitii de maxima importanta ultimul criteriu care conteaza este competenta, ca puterea politica isi continua asaltul asupra justitiei, cum sa aiba incredere, in ce sa aiba incredere romanii? In niste besmetici corupti?

Pe zi ce trece acest clivaj se adanceste si produce efecte tot mai grave. Pana la urma si criza gazelor de sist este tot o imensa criza a neincrederii speculata de cei care au interesul sa sugereze apocalipsa. "Problema e insa ca nici una dintre puterile statului roman nu se bucura de incredere din partea societatii ca vor si pot sa apere interesul public. Pe scurt, problema este mai degraba una a slabei guvernari decat a riscurilor tehnologice ale exploatarii gazelor de sist.", spunea conferentiarul Radu Dudau, intr-un interviu acordat Ziare.com, punand practic degetul pe mai mult decat problema gazelor de sist.

O guvernare slaba este o guvernare necredibila si o guvernare necredibila nu poate pune in pratica mari proiecte, nu poate trage natiunea intr-o directie buna, nu poate avea curaj, nu poate decat sa balteasca in propria necredibilitate. Acesta si este marele pericol: ca in clivajul dintre autoritati si popor se prabuseste insusi viitorul acestei tari.


Dupa www.ziare.com