luni, 30 septembrie 2013

MOLDOVA, ACUM AI SLOGAN TURISTIC!

Ospitalitate, Tradiție, Mister - este noul slogan turistic al Republicii Moldova. Rețelele sociale sunt dezamăgite, experții în marketing sunt rezervați, iar guvernanții ca de obicei optimiști. "Într-adevăr, avem tradiții. Poporul nostru e ospitalier. – declara șeful Agenției Turismului.  
Sa fie oare chiar așa?
Ospitalitate. Pentru a răspunde la întrebarea dacă este, sau nu este ospitalitatea un element care ar determina un potențial turist sa viziteze Moldova, va propun sa ne gândim ce ne determină pe noi, atunci când mergem în vacanță, să alegem o destinație turistica sau alta. Înainte de a verifica dacă poporul țării pe care am vrea s-o vizităm este ospitalier sau nu, ne interesăm despre:

-  Natura obiectivelor turistice;
-  Numărul curselor aeriene și prețurile la bilete;
Oferta și prețurile hotelurilor;
Oferta și prețul restaurantelor;
Oferta teatrelor și sălilor de concerte;
Cât de sigură este o primblare noaptea prin oraș, etc.

Acestea sunt elementele care trag la cântar când îți alegi o destinație turistică și nu așa zisa ospitalitate. Este suficient sa ne amintim despre ospitalitatea proverbială a popoarelor din Caucaz, dar care nu a generat explozii turistice în zone ca Daghestan , Republica Cecenă sau Ingușetia. In discordanta, avem exemplul Estoniei, locuitorii căreia sunt considerați ca fiind mai reci, dar doar în cele 9 luni ale anului 2013 a fost vizitată de 1.09 milioane turişti. Curios, persoanele care au decis ca ospitalitatea urmează a fi  „fişka moldovenească”,  ar putea să enunțe fără efort, cel puțin 5 popoare „ne-ospitaliere”?

Tradiție. Invocarea tradiției ca element de atracție turistică este în egală măsură ridicolă şi stupidă. Ce fel de tradiție au avut în vedere autorii? Ce asociere poate trezi în mintea unui potențial turist noțiunea de tradiție în contextul Republica Moldova? Pentru moment, Moldova este cunoscută în afară, pentru conflictul transnistrean, titlul de cea mai săracă țara din Europa şi prezența "tradițională" in Failed States Index in topul ţărilor bântuite de corupție şi declin economic. 

De altfel despre ce fel de tradiții poate fi vorba în cazul unei țări  cu o istorie de 22 ani? Invocarea tradiției Moldovei medievale este stupidă deoarece cea mai mare parte așa numitei „Moldovei lui Ștefan"  este parte a statului român. Tot acolo se află și întregul patrimoniu cultural şi spiritual al fostului Principat al Moldovei. Atunci despre ce fel de tradiție este vorba?

Mister. Cei care au decis ca noțiunea de mister ar caracteriza Republica Moldova probabil că nu au înțeles exact sensul acestui cuvânt.  Noi, cei care trăim in această țară  am putea enunța câteva elemente care s-ar încadra în noțiunea de mister? Dacă scriitorul Bram Stoker a reușit să creeze percepția de mister munților Transilvaniei, creația lui Tony Hawks n-a reușit să creeze Moldovei imaginea de Twin Peaks din estul Europei… Regizorul Viorel Mardare a remarcat, extrem de spiritual faptul ca Sloganul ar trebui pronunțat foarte atent, așa încât mystery (mister) să nu se transforme în misery (mizerie)“.

Sloganul
Ospitalitate, Tradiţie, Mister reflectă perfect nivelul de creativitate al actualei guvernări, care a plasat imaginea turistică a Republicii Moldova undeva între „Sărbătoarea vinului” şi „Caravela Culturii”. Ceva mai idiot nu-mi vine în minte.  

Un singur lucru nu înțeleg  de ce decizia de aprobare a sloganului turistic al țării să fie lăsată la discreția nivelului de cultură şi orizontului de imaginație al angajaților Agenției Turismului? Poate era bine să fie antrenați sociologi,   să fie create focus grupuri pentru a găsi ceva mai inteligent? Poate tinerii acestei țări merită mai mult decât perpetuarea imaginii moldoveanului create de propaganda sovietica - un soi de imbecil, mereu optimist, în costum național care "be jin", dansează dansuri populare și se închină în fața rusului?

Să ne amintim încă odată care au fost opțiunile. 

All start with a good wine
Enjoy the hospitality and traditions
Explore the unknown horizons
Hospitality. Traditions. Mystery
Small country with a big heart
The land of wine traditions
The stronghold of traditions
Traditions inspire
Welcome in our hospitable paradise
Welcome. Taste. Love



 Nu-i asa ca am avut de unde alege?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu